Miracolul din Vinerea Mare – Sebastian Ghita, capturat in Belgrad!

Omul de afaceri si fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad. Acestea avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

Aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă ar putea dura aproximativ o lună, în condiţiile în care România nu are un acord de extrădare cu Serbia. Sebastian Ghiţă a trecut în Bulgaria, chiar în noaptea în care a fost pierdut de filajul poliţiştilor, o echipă de anchetatori deplasându-se în Serbia pentru a-l localiza, încă din februarie, au declarat, vineri, pentru News.ro, surse judiciare. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a precizat, la Digi 24, că procedurile de extrădare vor începe abia după ce autorităţile sârbe vor soluţiona dosarul penal deschis lui Ghiţă pentru că a prezentat acte false. Pe numele lui Ghiţă există două mandate de arestare, el având, în România, cinci dosare penale.

La jumătatea lunii martie, în spaţiul public au apărut informaţii că Sebastian Ghiţă, dispărut, oficial, din 21 decembrie 2016, ar fi fost localizat în Serbia. Informaţiile au fost negate inclusiv de premierul Sorin Grindeanu.

Totodată, jurnalistul Dan Andronic a fost audiat, în 24 martie, la Inspectoratul General al Poliţiei Române, el precizând pe pagina sa de Facebook că a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu fostul deputat Sebastian Ghiţă în Serbia.

„Nu m-am văzut cu Ghiţă în Serbia sau oriunde în altă parte (…) Dacă Ghiţă era localizat în Serbia, era demult în custodia poliţiei. Nu o funcţiona mandatul european de arestare, dar mandatul internaţional dat prin Interpol funcţionează”, spunea Andronic.

Deoarece România nu are un acord de extrădare cu Serbia, ţară nemembră a Uniunii Europene, aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă se va face prin negociere directă între cele două state

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.