Niște cetățeni dintr-o comună din Cluj au renunțat de bună voie la ajutorul social pentru a nu munci

Asistații social din comuna Sănduleşti din judeţul Cluj au anunţat că vor renunța la ajutorul de la stat numai pentru a nu fi puşi la lucru.

„Chiar dacă veneau la muncă, veneau când au vrut ei. Nu, am zis, domnule, începem la 8, în fiecare zi vă prezentaţi la muncă. După o săptămână s-au învăţat, dar sigur că numărul de beficiari a scăzut, de la 50 am ajuns să avem un sfert. Au spus „acum suntem sclavi, trebuie să prestăm munca”, am discutat cu ei civilizat, dar ferm”, a declarat Călin Fărgaciu, primarul comunei Săndulești, pentru stirileprotv.ro.

De asemenea, în comuna Cojocna 12 familii beneficiază de ajutor social.

Anca Marcu, viceprimarul comunei Cojocna, Cluj: „Cred că pe termen lung, dacă menţinem aceste activităţi şi facem o educaţie a oamenilor, putem să rezolvăm această problemă a curăţeniei”.

Oamenii muncesc între 19 şi 44 de ore pe lună. Inclusiv în sediul primăriei face curat o tânără de 25 de ani, cu 5 copii. Ajutoarele sociale variază între 142 şi 600 de lei, în funcţie de câte persoane sunt într-o familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.