O nouă amânare pentru CFR Cluj la TAS în cazul depunctării! Următorul termen – 29 februarie

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane a amânat din nou decizia în cazul depunctării CFR-ului cu șase puncte de la începutul sezonului, scrie digisport.ro.

CFR Cluj

Feroviarii clujeni mai au de așteptat încă o lună verdictul, următorul termen fiind programat pentru 29 februarie, oficialii TAS motivând că nu vor ca această decizie să influențeze lupta pentru play-off.

CFR mai are de disputat doar trei meciuri din acest sezon regulat, înaintea play-off-ului, cu Astra Giurgiu (deplasare), ASA Târgu Mureș (acasă) și CSU Craiova (deplasare), dar are șanse minime să mai prindă un loc de play-off, chiar și în cazul în care își va reprimi cele 6 puncte.

CFR ocupă locul 10 în clasamentul Ligii I, cu 24 de puncte.

„Sunt încrezător, pentru că suntem sancționați pentru un lucru pe care nu-l putem face: ni se cere să plătim niște datorii dinainte de intrarea în insolvență, iar legea insolvenței interzice și e chiar infracțiune să faci așa ceva”, a spus Iuliu Mureșan pentru Digi Sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.