Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că, în noaptea de miercuri spre joi, s-au produs trei cutremure, toate în aceeași zonă.
Cele trei seisme au avut loc în zona Vrancea în doar câteva ore. Conform INCDFP, primul seism a avut magnitudinea 3 şi a fost înregistrat la ora 1.27, la adâncimea de 80 de kilometri.
Al doilea s-a produs la ora 2.31, la adâncimea de 139 de kilometri, și a avut magnitudinea 3,5, iar la ora 5.27, la adâncimea de 90 de kilometri, a avut loc un nou seism de magnitudinea 3.