O statuie în mărime naturală a lui Freddie Mercury, instalată pe insula sud-coreeană Jeju – FOTO

La capătul unei campanii de opt ani, un om de afaceri sud-coreean, fan al formaţiei Queen, şi-a realizat visul: o statuie în mărime naturală a lui Freddie Mercury, solistul grupului, amplasată pe insula turistică Jeju.

Formaţia britanică se bucură de o enormă popularitate în Coreea de Sud. Pe când era adolescent, Baek Soon-yeob, un om de afaceri în vârstă de 57 de ani originar din Jeju, fan al trupei rock, avea obiceiul de a asculta copii piratate cu Freddie Mercury. 

Muzica Queen era interzisă în Coreea de Sud în anii 1970, când regimul dictaturii militare Park Chung-hee interzisese şi bărbaţilor să-şi lase părul lung. Cântecele lui Freddie Mercury „m-au ajutat să merg înainte, în ciuda tuturor obstacolelor din drumul meu”, a povestit Baek Soon-yeob pentru AFP.

Înaltă de 1,77 metri, statuia din bronz a cântăreţului cu pumnul ridicat a fost inaugurată joi, la malul mării, în insula Jeju. L-a costat pe Baek Soon-yeob 37.000 de euro şi opt ani de demersuri. 

„Am trimis primele e-mail-uri în 2014 pentru a cere aprobări”, a explicat el. A repetat solicitarea în fiecare lună formaţiei Queen, dar nu a primit niciun răspuns timp de şapte ani. În 2020, în final, membrii grupului şi casa de producţie au acceptat să-l întâlnească la Seul, cu ocazia primului concert al Queen în Coreea de Sud – formaţia îl are ca solist acum pe americanul Adam Lambert. 

Acest concert a fost organizat după succesul fenomenal din 2018 al „Bohemian Raphsody”, filmul biografic despre Freddie Mercury, văzut de 10 milioane de spectatori în Coreea de Sud, adică o cincime din populaţie. 

Statuia lui Mercury comandată de Baek este doar a doua din lume care este aprobată oficial de Queen. Cealaltă se află în Montreux, Elveţia, unde cântăreţul locuia şi îşi înregistrase albumele.

În ciuda popularităţii Queen în Coreea de Sud, Baek Soon-yeob s-a confruntat cu opoziţia unor localnici. Unii s-au plâns că în casa lor a fost ridicată „statuia unui homosexual”.

Deşi legală, homosexualitatea rămâne în mare parte tabu în Coreea de Sud. Canalul TV local SBS a fost criticat anul trecut pentru că a tăiat o scenă din „Bohemian Raphsody” în care actorul Rami Malek sărută un bărbat (filmul nu era cenzurat când a fost lansat). Baek Soon-yeob a spus că speră că statuia îi va ajuta pe „oamenii care critică minorităţile sexuale să-şi reconsidere opiniile”. 

Unii fani ai Queen au făcut călătoria la Jeju pentru a participa la inaugurare. Chitaristul trupei, Brian May, i-a asigurat într-un mesaj video că este alături de ei cu gândul, şi că Freddie Mercury ar fi apreciat omagiul. „Sunt sigur că Freddie ne oferă binecuvântarea lui de acolo sus, în rai”, a spus Kim Pan-jun, proprietarul unui bar din Seul cu tematică Queen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.