Petiţie: „U” înapoi la Universităţi!

Sătui de promisiuni deşarte din partea autorităţilor locale şi de scandalurile interminabile în care se află clubul, suporterii încep să ia atitudine şi să propună soluţii care să aducă echipa pe linia de plutire.

Un fan a deschis recent o petiţie prin care clubul să fie reimplantat în mediul universitar clujean şi invită suporterii să se alăture demersului.

Iniţiativa aparţine site-ului suporterilor, ucluj.ro, spaţiul virtual unde fanii îşi pot expune punctul de vedere referitor la acest proiect.

Dragi suporteri ai lui „U”,

Echipa noastră dragă este în pericol de a fi strămutată din Cluj, locul ei firesc, sau şi mai rău: de a fi desfiinţată. Soluţia găsirii unui investitor cu bani, după regula regimului capitalist-liberal în care ne aflăm, este destul de nesigură şi prea puţin promiţătoare. Să ne gândim doar la ultima experienţă de acest fel. Am îndrăznit să conturăm altă soluţie, care să reimplanteze echipa în mediul universitar şi care a beneficiat de acordul mai multor suporteri. În acest sens, ne-am adresat, printr-o scrisoare deschisă, rectorilor tuturor universităţilor clujene, explicându-le motivele acestui demers şi invitându-i să acţioneze în acest sens. Invităm pe toţi cei interesaţi să cunoască acest proiect să-l consulte în arhiva site-ului ucluj.ro, la capitolul editoriale, iar pe cei doritori să se alăture acestui demers să-şi exprime acordul printr-un mesaj adresat aceluiaşi site.

Cu mulţumiri,
Mircea Tomuş

Petiţia poate fi semnată AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.