PREMIERĂ – Clujul va avea primul Serviciu Medical de Urgenţă Veterinară!

Un clujean, instructor auto de profesie, a înfiinţat la Cluj-Napoca primul Serviciu Medical de Urgenţă Veterinară din România (S.M.U.V.), pe modelul SMURD.

Vasile Lucuță, iniţiatorul proiectului, a afirmat pentru UBB Radio că în prezent mai sunt de „rezolvat” cîteva probleme birocratice însă, cel mai probabil, până la sfârșitul acestui an, Serviciul Medical de Urgență Veterinară va fi funcțional.

„Ideea a apărut copiind SMURD-ul. Am lucrat la proiect cam de un an de zile acuma suntem pe partea de a finaliza. Dacă totul merge bine anul acesta deja o să funcționeze. Nu pot să dau o dată exactă. Mai sunt niște colaborări de semnat. Avem deja medici, tehnicieni” a afirmat Vasile Lucuță, citat de InfoCluj.eu.

Centrul Serviciului de Urgență Veterinară va fi în Suceag, comuna Baciu, urmând să desearvă la început întreg teritoriul județului Cluj, iar în timp aria de activitate să fie extinsă la nivel național. Până în prezent investiția se ridică la aproximativ 8.000 de euro și a fost făcută doar din donații.

„Totul este donație din străinătate. Până acuma s-a investit în jur de opt mii de euro cu autovehicul cu tot. Dintre autorități ne spijină Inspectoratul Județean de Poliție și Primăria Baciu. Foarte bine colaborăm cu ecarisajul Cluj”, a declarat Vasile Lucuță.

Deși nu a fost lansat oficial, cei care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Medical de Urgență Veterinară au avut mai multe intervenții atât pentru animalele domestice de la sate cât și pentru cele abandonate din mediul urban.

„Am avut intervenții de la animale de companie la oi abandonate. Ne deplasăm cam unde e nevoie”, a afirmat Vasile Lucuță pentru sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.