Președintele-gargară-multă, Liviu Alexa, a transformat PSD Cluj în canalul propriu de comunicare!

Președintele interimar al PSD Cluj, Liviu Alexa, pare că a “arestat” filiala județeană a partidului și s-a apucat de vlogging direct pe pagina oficială de Facebook, transformând-o în canalul propriu de comunicare, pe persoană fizică, aberând vrute și nevrute despre ultimele mișcări din spectrul politic românesc.

Ultimul vlog realizat de Alexa este chiar dintr-un mall clujean, în care ne vorbește despre ancheta jurnalistică a celor de la RISE Project care îl vizează pe candidatul la alegerile prezidențiale Dan Barna, liderul USR.

Pe 13 octombrie, proaspătul președinte al PSD Cluj, desemnat prin ordin de la centru, a realizat un live din mașină, în care ne-a vorbit despre președintele Klaus Iohannis și șansele pe care le are stăpâna sa, Viorica Dăncilă, pentru a deveni prima femeie președinte a României.

De lista aceea cu cei 50 de tineri care doresc să se înscrie în PSD Cluj pe care a scos-o “interimarul” imediat după ce a fost anunțat noul șef al social-democraților clujeni nici nu mai are rost să întrebăm, probabil s-a pierdut undeva pe drum.

PS: să-l anunțe cineva pe Alexa că alegerile nu se câștigă cu live-uri penibile pe Facebook. În general alegerile nu se câștigă în online, ele se câștigă pe teren, în mijlocul oamenilor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top