De-a lungul primei săptămâni, cei care au fost prezenți în Piața Unirii s-au bucurat de concerte în fiecare seară și s-au distrat alături de artiști precum Blue Velvet, StudBand, Rareș Mariș, Paula Rad, Zdob și Zdub și mulți alți. În timpul zilei, au fost organizate activități pentru toate vârstele – de la spectacole și animații stradale, la ateliere pentru părinți, iar cei care au fost prezenți pe data de 1 decembrie au avut parte de un program încărcat de activități, organizat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Continuă împărțirea pe săptămâni tematice, iar a doua săptămână le este dedicată copiilor. Așadar, de pe 3 până pe 9 decembrie, îl vom aștepta împreună pe Moș Crăciun, vom asculta colinde în fața bradului de Crăciun și vom avea parte de concerte, animații stradale și spectacole muzicale, de care ne vom putea bucura cu toții.
Programul săptămânii copiilor de la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca
● Programul de la scenă:
○ Spectacol muzical susținut de Școala „Elf”;
○ Concert susținut de Armonia Music;
○ Spectacol muzical susținut de Corul Oastea Domnului;
○ Concert susținut de Radu Farcane și The Beat;
○ Concert al trupei Score Band;
○ Spectacol muzical susținut de Școala „Spectrum”;
○ Concert susținut de Patriciu Pop;
● Spectacole de teatru ale poveștilor:
○ Punguța cu doi bani;
○ Cenușăreasa;
○ Fram, ursul polar;
○ Scufița Roșie;
○ Muzicanții din Bremen;
○ Aventuri din regat, adaptare a filmului Frozen;
● Ateliere organizate de Oameni mici și Mari la Căsuța lui Moș Crăciun:
○ Steluțe din lavandă;
○ Brăduți din lavandă;
○ Caligrafie pentru copii: scrisori pentru Moș Crăciun;
○ Caligrame și caligrafie;
○ Decorațiuni din pănuși;
○ Decorațiuni din mărgele;
● Animații stradale cu prințul și Cenușăreasa, Spiderman, Aurora, Anna și Elsa, Crăiasa Zăpezii, renul Rudolf, spiriduși, Goofy, Pluto, Minnie, Mickey, Hello Kitty, Winnie, Țestoasa, Peter Pan, Crăiasa florilor și Rapunzel;
● Povești la Gura Sobei.
Răcnetul lui Rudolf
În acest an, Târgul de Crăciun are atât radio, cât și ziar și ambele se numesc la fel: „Răcnetul lui Rudolf”. Ascultați cântece de Crăciun în Piață, iar dacă nu aveți drum pe acolo, găsiți radio-ul și pe pagina www.familiondecraciun.ro. Astfel, îl puteți avea cu voi oriunde: acasă, la birou, în tranzit.
Ziarul îl puteți găsi la toate căsuțele din Piață și, în mod special, la căsuța Chițibușuri. Recomandăm să-l citiți, pentru că veți găsi informații despre program și despre activitățile pregătite de către organizatorii Târgului.
Cadouri de la Târgul de Crăciun
Organizatorii s-au gândit la voi și v-au pregătit haine care să vă țină de cald în zilele friguroase, ca să vă puteți bucura în continuare de Târg, fără să vă gândiți la frig. Cu emblema Târgului și cu mascota, Rudolf, vă sunt oferite o varietate de produse: mănuși, fulare, căciuli polare, păturici și chiar și șorțuri. Fie că le păstrați sau le oferiți cadou, le găsiți la căsuța Chițibușuri, așa că vă recomandăm să trageți o fugă până acolo să le vedeți.
Târgul de Crăciun 2018 este organizat de Big Time Production și Club Arena.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Sponsori: Orange, Murfatlar, Coca Cola, Tarom, Edenia, Moldovan, La Casa, Europa Tour, Ulei Elixir,
Parteneri: CTP, Arovit, Double Tree, Compexit, VIVO!, Urbanect, Șuior, The Beat, Voltaj Academy, Armonia Music, Daisler, AnimaArt, Blitz Imobiliare, Runners Club, Clujul Pedalează, Golden Party, Scena Urbană, Rock Academy, Coffee Addicts, Asociația Acasă și Oameni mici și mari.
Parteneri media: Europa FM, Look TV, InfoTrafic – Radioul de pe strada ta, Paprika Radio, Cluj Life, Clujul Cultural, eClujeanul, Itsy Bitsy FM, Zile și Nopti, Monitorul de Cluj, Europeanbestdestinations.com.