Primarul Emil Boc a luat parte vineri, 30 iulie,la ceremonia de premiere a 40 de cupluri clujene care sărbătoresc ‘Nunta de aur”, 50 ani de căsătorie, desfășurată la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central.
„Am avut din nou plăcerea de a premia, în numele comunității noastre, 40 de cupluri, cu ocazia aniversării a 50 ani de căsătorie. Ceremonia pentru aniversarea „Nunții de Aur” a fost organizată pe platoul de la Casino – Centrul de Cultură Urbană”, a declarat Boc.

Primăria Cluj-Napoca acordă fiecărui cuplu care împlinește 50 ani de căsătorie neîntreruptă un premiu simbolic, în valoare de 1.000 lei și o diplomă aniversară în semn de recunoștință pentru modelul pe care îl oferă generațiilor viitoare.
