Primul lot al Drumului Bistriței a fost finalizat cu șase luni mai devreme

Reprezentanții CJ Cluj s-au deplasat joi, 19 noiembrie a.c., pe amplasamentul drumului județean 109 Răscruci – Borșa – Vultureni.

Această vizită a avut loc în contextul finalizării și, respectiv, demarării procedurii de recepție a lucrărilor de modernizare și reabilitare a celor 20,8 km ai Lotului 1 al Drumului Bistriței, drum de importanță strategică reabilitat de Consiliul Județean Cluj cu fonduri europene.

DJ 109 Răscruci – Borșa – Vultureni este parte componentă a proiectului finanțat din fonduri europene „Drumul Bistriței”, prin care Consiliul Județean Cluj și-a propus să reabiliteze, de la zero, toți cei aproximativ 32 de km ai arterei care pornește din satul Răscruci, de la intersecția cu DN 1C, și continuă spre vest, până la limita cu județul Sălaj.

Lucrările de modernizare pe Lotul 1 au vizat tronsonul cuprins între km 0+000 și km 20+786 și au constat într-o serie de lucrări complexe, în profunzimea drumului, de la fundație până la așternerea celor două straturi de covor asfaltic, respectiv binder şi strat de uzură.

Anterior asfaltării, pe acest drum județean au fost executate numeroase lucrări extrem de complexe constând în realizarea de fundații adâncite de parapet, consolidări, casete în vederea lărgirii căii de rulare, înlocuirea dalelor de beton deteriorate, accese la proprietăți, introducerea de tuburi și turnarea de beton pentru accesele la proprietăți, lucrări de asigurare a scurgerii apelor, respectiv șanțuri, șanțuri betonate, rigole carosabile, poduri și podețe și, nu în ultimul rând, stații de transport în comun în fiecare localitate.

Lucrările au fost executate de SC Diferit SRL, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 27.326.174 lei, fără TVA.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.