S-a deschis licitația de amenajare a Parcului Feroviarilor. La cât se ridică investiția?

Noul proiect „Clujul Verde” nu este doar un concept, ci e o direcție clară pe care municipalitatea clujeană s-a încadrat și un program în care investim resurse consistente, cu obiectivul de a crește calitatea vieții în oraș. Parcul Feroviarilor este un proiect-etalon din acest program.

Proiectul este rezultatul colaborării dintre cetățeni, administrația locală, experți din domeniile de specialitate, societatea civilă și iată, astăzi a ajuns într-o etapă cheie: lansarea licitației privind execuția de lucrări (pentru obiectivul de investiții „Revitalizare și activare Parcul Feroviarilor”).

Proiectul – câștigător al concursului de soluții realizat în parteneriat cu O.A.R. – implică reorganizarea și modernizarea unei suprafețe de 5,34 ha, cu atenție la biodiversitate și obiectivul de a crea un mediu propice pentru flora și fauna din acest loc, pe lângă un spațiu excepțional de relaxare și sport pentru clujeni.

Astfel, pentru proiectul „Revitalizare și activare Parcul Feroviarilor” au fost prevăzute 4 obiective de investiții:

  • Obiectiv 1. Parcul Feroviarilor – 53.457 mp – desființare corp C1, construire pavilioane, sistem irigații, sistem iluminat public, mobilier urban, reconfigurare alei
  • Obiectiv 2. Amenajare Strada Parcul Feroviarilor – 8.496 mp
  • Obiectiv 3. Amenajarea malurilor râului Someș
  • Obiectiv 4. Realizare pasarele pietonale peste râul Someș;

În noul parc vor fi amenajate două lacuri artificiale, vor fi plantați arbori și arbuști, instalate echipamente de joacă și fitness în aer liber, mobilier urban modern, rastele pentru biciclete, iluminat public LED, sistem de irigații inteligent ș.a.

Clujenii se vor putea relaxa în zona unor platforme de odihnă amenajate atât pe malul stâng al râului Someș, cât și deasupra celor două noi lacuri.

Proiectul include și construirea a 2 amfiteatre (cu 32 locuri, respectiv 20 locuri) pentru diverse activități și socializare.

De asemenea, licitația include modernizarea Străzii Parcul Feroviarilor, unde se vor trasa piste de biciclete și se vor monta stații pentru încărcarea bicicletelor și trotinetelor electrice. Zonele de parcare vor fi redimensionate în vederea prioritizării accesului pietonal și velo, și se vor planta diverși arbori.

Valoarea totală a proiectului este de 58.936.631,46 lei cu TVA inclus iar durata de execuție a lucrărilor este de 22 luni. Licitația lansată astăzi este deschisă până în 18 decembrie 2020. Componenta de mediu are o greutate importantă în proiect, fiind punctate orientarea către energie regenerabilă, economie energetică și de consum de apă, materiale ecologice etc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.