Probleme pentru proiectul metroului la Cluj! O asociație clujeană acuză primăria de incompetență și trage un semnal de alarmă că s-ar putea pierde finanțarea europeană

Asociația Pro Infrastructură (API) trage un semnal de alarmă în ceea ce privește proiectul metroului din Cluj-Napoca, care este blocat, în acest moment, și există riscul pierderii finanțării europene.

„Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca evaluat la un miliard de euro este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene.

Includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca aflat în etapa studiului de fezabilitate este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022″, au scris cei de la API într-un mesaj postat online.

Conform API, municipalitatea abordează relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, cu toate că legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, iar, în acest caz, un blocaj de câteva luni ar putea însemna pierderea finanțării europene din PNRR.

„Ei bine, primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat.

O întârziere de până la 6 luni în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022 și, astfel, ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR.

Solicităm primăriei Cluj-Napoca mai mult profesionalism în gestionarea marilor proiecte de infrastructură extrem de necesare în regiunea nord-vest. Doar cu o abordare pro-activă vor fi transformate în realitate aceste investiții de miliarde într-un orizont de timp rezonabil”, au scris cei de la API.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.