Raliul Portugaliei: o „afacere” în familie

Simone Tempestini și Marco Tempestini vor lua startul în Raliul Portugaliei, etapa a cincea din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Juniorul Napoca Rally Academy va concura cu un Citroen DS3 R3-MAX în Junior WRC, iar Marco Tempestini cu un Subaru Impreza în Production Cup din WRC 2. 

simone tempestini si Matteo Chiarcossi - raliul portugaliei

După Raliul Monte-Carlo din ianuarie, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi sunt pregătiți pentru o nouă etapă din Campionatul Mondial de Raliuri inclusă în Junior WRC. Echipajul Napoca Rally Academy va concura, alături de alte 15 echipaje, pe un Citroen DS3 R3-Max în competiția mondială dedicată juniorilor.

Pregătirea pentru macadamul din Portugalia a avut loc imediat după Raliul Aradului, etapa a doua din Campionatul Național de Raliuri. „Au fost două zile utile de teste. Așteptam cu nerăbdare etapa din Portugalia pentru că se desfășoară pe suprafața mea preferată. Este un raliu complet nou pentru toată lumea și trebuie să fim foarte atenți când scriem dictarea”, a spus Simone Tempestini.

Simone Tempestini a adunat 12 puncte în etapa de la Monte-Carlo și se află pe locul 4 în clasamentul Junior WRC. „Anul trecut am terminat pe locul 6 în Raliul Portugaliei și chiar dacă etapa se va desfășura acum în zona de nord a țării cred că experiența acumulată ne va ajuta să obținem un rezultat bun anul acesta. Va fi o concurență puternică și trebuie să fim concentrați la maximum pe fiecare probă. Nu va fi un raliu ușor pentru noi, dar cred că suntem pregătiți pentru această provocare”, a spus Simone Tempestini.

Fiind înscrisă în premieră ca echipă în Production Cup din WRC 2, Napoca Rally Academy va fi reprezentată, la această clasă, de echipajul Marco Tempestini și Dorin Pulpea. „Este prima noastră aventură pe macadam în mondial din 2015 și mă bucur că sunt din nou pe aceeași listă de start cu Simone.  Se anunță un raliu fabulos și abia așteptăm să luăm startul aici”, a spus și Marco Tempestini.

Raliul Portugaliei se va desfășura în perioada 21 – 24 mai pe specialele de macadam din apropiere de Porto. Joi, în prima zi a raliului, este programat startul festiv în fața castelului din Guimaraes și super speciala de pe circuitul de rallycross Lousada. Vineri, sâmbătă și duminică sunt programate celelalte 15 probe speciale cu o lungime totală de peste 350 km. „Va fi cu siguranță un raliu fabulos. Organizatorii au introdus în program probe care nu au mai fost folosite din 2001 și sunt sigur că vor fi zeci de mii de oameni pe probe. Va fi o atmosferă fantastică și sper să obținem un rezultat bun aici”, a mai adăugat Marco Tempestini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.