Război în interiorul PSD – Gabriela Firea i-a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, critică activitatea unor grupuri interministeriale: „Să nu se mai facă că lucrează”.

Liderii PSD s-au reunit în acest weekend la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv (CEx). Cu această ocazie, vicepreşedintele PSD Gabriela Firea i-a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţă. „Gabriela Firea i-a reproşat ministrului de Interne gestionarea evenimentelor de la protestul din 10 august”, au precizat surse din partid.

„Nemulţumiţi sunt. Şi eu sunt nemulţumit şi îmi doresc mult mai mult pentru România şi pentru români. Ideea e să discutăm şi să găsim măsurile necesare pentru îndreptare. (…) Avem o guvernare bună, avem o creştere economică, sunt măsuri care au fost în cadrul programului de guvernare şi care au fost implementate. E clar că în cadrul guvernului sunt ministere care funcţionează mai greu, iar aici probabil dna premier va veni cu o măsură de remaniere”, a declarat Niculae Bădălău.

El a admis şi faptul că PSD a scăzut în sondaje. ”E foarte adevărat că am avut o mică scădere, mai ales din cauza erodării şi neimplementării tuturor măsurilor la timp şi asta vine din guvern, nu din partid”, a adăugat Bădălău.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu crede că la şedinţa Comitetului Executiv se va discuta despre graţiere sau reviziuirea pedepselor în şedinţa de la Neptun.

„Nu cred, nu cred. Eu vreau să facem conferinţa după Comitetul Executiv”, a declarat Liviu Dragnea, la intrarea la şedinţă, întrebat fiind despre ordonanţa privind amnistia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.