PNŢCD Cluj lanseaza vineri, 31 octombrie, de la ora 18:00, Asociatia „Clubul Naţional Ţărănist – PNŢCD”, a carei obiectiv este îndepărtarea de la conducerea PNŢCD, înscrisă în Registrul Partidelor Politice, a imposturii şi carierismului politic, identificate la nivelul preşedintelul Aurelian Pavelescu şi al acoliţilor săi, persoane străine de partid, venite cu misiunea de a-l sprijini şi a menţine partidul la cote scăzute, în interesul altor forţe politice şi persoane (PMP şi Elena Udrea)
„Scopul asociaţiei „Clubul Naţional Ţărănist – PNŢCD” constă în promovarea prin acţiuni civice a doctrinei tradiţionale naţional-ţărăniste creştin-democrate, precum şi a promotorilor oneşti ai acesteia. Asociaţia susţine principiile şi valorile naţional-ţărăniste moştenite de la Seniorul Corneliu Coposu, în scopul dezvoltării şi întăririi democraţiei şi a statului de drept în România”, precizeaza initiatorii demersului.
De asemenea, acestia considerăm că este vitală pentru România revenirea la Monarhie constituţională, motiv pentru care vom milita pentru organizarea unui referendum în acest sens.
Evenimentul de lansare va avea loc in restaurantul hotelului Univers T, de la ora 18:00.
