Romanița Iovan vine la Cluj să își prezinte noua colecție, la City Fashion Week!

Creatoarea de modă Romanița Iovan va fi invitatul special al festivalului de modă City Fashion Week, eveniment care va avea loc în perioada 28-29 noiembrie la complexul Wonderland din Cluj-Napoca.

Invitaţii principali sunt Romanița Iovan, George Hojbotă, Florin Dobre.

De designul vestimentar am fost atrasă din adolescență, o atracție aparent datorată conjuncturii, având în vedere că am lucrat în modă ca manechin. Fiecare creație îmi reflectă personalitatea, este legată de feminitate, eleganță și romantism și are ca punct de plecare femeia senzuală și sensibilă dar și cadrul ei: urban, modern, funcțional.

Respect și doresc să îmbin în fiecare linie și tăietură notele clasice cu cele moderne, în dorința permanentă de a atinge echilibrul dintre puritate, prospețime și extravaganță”, a menționat Romanița Iovan.

Creațiile ei au fost prezentate de-a lungul timpului pe podiumurile de la București, Paris, New York.

În cadrul evenimentului vor putea fi admirate creațiile vestimentare ale unor designeri apreciați în țară și peste hotare. Cu această ocazie se va derula și festivalul de shopping „Zi-le de modă”, care va avea loc la Muzeul de Artă, în 30 noiembrie.

Aici publicul va putea achiziționa piese vestimentare de colecție aparținând designerilor prezenți. CFW sprijină studenţii facultăţilor de modă şi design din România și încurajează tinerii designeri şi noile talente să păşească cu încredere în industria modei.

Printre designerii invitați se mai numără Luminița Balazs, Xenia, Guara, Escudo, Loredana Sandu, Ioana Sămărghițan, Beatrice Marcian, Liana Szilagyi, Daspi, Cleopatra Blanuri, Alex Moldovan, Georgeta Surcel, Claudia Suciu, Magdalena Ionel, Ioana Șuteu, Daleea Fashion House, Dana Suărășan, Alina Pușcaș, Norberto, Mia Ardelean, Delia Lazăr, Paolo Rossi, Piera, Adrian Neacșa.

Machiajul și coafura vor fi realizate de Rebecca Hrin (Perfect Look) și de Mia Poruțiu (Foarfeca de Aur) din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.