Rugby-istul Martac promovează sportul

Un grup de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării au iniţiat campania „Rămai tânăr făcând sport” prin intermediul căreia doresc sa atragă un număr cat mai mare de tineri către sportul de masă.

Martac MariusÎn cadrul acestei campanii, in parteneriat cu sala de fitness BeLight din Cluj-Napoca au fost invitaţi 60 de studenţi la antrenamente de Kangoo Jumps să facă mişcare. Evenimentul a fost în special promovat pe Facebook, pe grupurile de la campusurile Haşdeu şi Economica în special, iar participanţii slectaţi au fost cei care şi-au exprimat primii dorinţa. Primii 30 înscrişi au mai primit o şedinţă gratuită de Kangoo. Raluca, una dintre participante a spus: “pe mine mine m-a motivat această campanie să fac sport. După primul antrenament sunt extenuată, dar a meritat din plin şi voi continua să fac sport”.

Şi pentru cǎ puterea exempului este cea mai convingǎtoare, campania „Rămai tânăr făcând sport” l-a urmǎrit pe Daniel Martac, student şi rugbist în cadrul CS Universitatea Cluj, care, la doar 21 de ani se poate mândri cu rezultatele obţinute până acum împreună cu echipa sa: locul 3 la Campionatul European Under19, locul 8 la Campionatul Mondial Universitar ediţia 5 şi locul 3 la Campionatul Naţional Under18.

Timpul lui Daniel este împǎrţit între antrenamentele cu echipa universitarǎ, cursurile Facultǎţii de Drept, dar gǎseşte momente şi pentru celelalte pasiuni ale sale: muzica şi filmele. De asemenea, îi place să petreacă o după-amiază rătăcind printre paginile unui roman bun.

Daniel se simte cel mai împlinit atunci când face mişcare. Faptul că e mereu activ îl ajută să îşi organizeze mai bine timpul şi gândurile. De ce? Pentru că “sportul e sănătate atât pentru corp cât și pentru minte”. Cât despre rugbi, el crede că este o şcoală a vieţii prin care se formează caractere.

Daniel ne invită să ne gândim la beneficiile aduse de sport şi să facem mişcare împreună, în fiecare sâmbătă dimineaţa, în parcul Iuliu Haţieganu. Accesează link-ul de mai jos pentru a vizualiza clipul campaniei „Rămâi tânăr făcând sport”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.