S-a dat startul Maratonului de Vaccinare la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Sute de persoane au stat la coadă

Maratonul de Vaccinare de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a început vineri, 14 mai, în prezența ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, a prefectului Clujului, Tasnádi Szilard, primarului Emil Boc și subprefecții Irina Munteanu și Camelia Sălcudean, a rectorului UMF Cluj, Anca Buzoianu.

Maratonul a luat startul la ora 16:00, iar interesul a fost atât de mare încât rapid s-a format o coadă la intrare.

Vaccinul poate fi administrat în unul dintre cele 20 de fluxuri de vaccinare timp de 24 de ore pe zi, până luni dimineața la ora 08.00fără înregistrare prealabilă și doar cu buletinul.

Majoritatea persoanelor care s-au vaccinat astăzi în prima zi a maratonului de la Sala Polivalentă au fost tineri, dar și persoane mai în vârstă și seniori clujeni.

Mulțumim Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, partenerilor, personalului medical și voluntarilor care se vor asigura că vom face un pas mai aproape de viața noastră normală în următoarele peste 60 de ore”, au precizat reprezentanții Prefecturii Cluj.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.