Restaurantul CHIOS, simbol al orașului Cluj-Napoca, s-a redeschis! După mai bine de nouă luni de renovări, noul CHIOS a devenit mai mult decât restaurantul cu care s-au obișnuit clujenii.
Elementul deosebit este reprezentat de utilizarea bucătăriei oneste, a cărei principii stricte se regăsesc întocmai în filosofia CHIOS. Pe lângă acest fapt, preparatele autentice sunt cartea de vizită a restaurantului. Conceptul a fost dezvoltat alături de consultantul în gastronomie, István Deák, care a realizat un meniu special, cu ingrediente naturale și proaspete, achiziționate de la producători și furnizori locali.
„Am dat startul revoluției gustului bun, dar și a bunului gust specific inimii Clujului și ne-am reinventat. Centrul viziunii noastre? Omul și evoluția sa – individuală și colectivă. Am început prin a testa bucătăria onestă, una dintre cele mai importante fațete ale întregii noastre filozofii. În conformitate cu însuși numele bucătăriei, atitudinea noastră față de clienți este, bineînțeles, onestă. În acest sens, calitatea hranei aduce cu sine starea de sănătate. O persoană sănătoasă este o persoană activă, creativă și prosperă, atât pentru sine cât și pentru societate”, afirmă Diana Ilea, PR & Events Manager al restaurantului CHIOS.
În calitate de adept al conceptului de mindful eating, restaurantul CHIOS conferă fiecărui client confortul relaxării în timp ce savurează preparatele lor. Obiectivul este ca orice vizită la CHIOS să fie o experiență deosebită, generatoare de senzații unice.
Mindfulness este o tehnică care urmărește crearea unei stări generale de bine. Contribuie la eliminarea stresulului și la atingerea unei greutăți ideale. Un alt mare avantaj al acestei tehnici este aportul ei semnificativ la îmbunătățirea atenției, reușind să ne mențină prezenți aici și acum. Dar care este legătură dintre mâncare și mindfulness? Simplu spus, tehnica ne învață cum să mâncăm. Respirația corectă reprezintă unul dintre elementele cele mai importante din acest proces. Un creier oxigenat ne ajută să rămânem prezenți și conștienți. Fiecare reacție a corpului este esențială, iar acceptarea tuturor senzațiilor pe care organismul le experimentează este indispensabilă.
„Dacă reușim să fim conștienți de senzațiile de foame și sațietate și nu ne epuizăm concentrarea pe griji precum calcularea caloriilor ingerate, putem reuși să mâncăm cantitatea exactă de mâncare de care organismul are nevoie. Cu alte cuvinte, ne dorim să învățăm să mâncăm conștient!”, continuă Diana Ilea.
Clădirea împreună cu terasele și grădinile aferente, au fost renovate în perioada octombrie 2015 – iunie 2016 în stilul neoclasic interpretat, având un design interior și exterior care se armonizează perfect cu Parcul Central. Principala dorință a fost crearea unei ambianțe plăcute și primitoare, pentru ca fiecare vizitator să experimenteze confortul unui spațiu familiar. Împreună cu designer-ul Cosmin Todor, s-a mers pe ideea de contrast cald-rece (lemn- marmură) și elemente naturale handmade, avându-se la baza inspirației restaurantele din Barcelona. Pe partea de finisaje, s-a făcut placarea pereților prin lipire și s-au folosit stâlpi de piatră din Croația. Arcadele au fost tăiate din bloc de piatră Kanfanar Blu. Același material a fost ales și pentru trepte și șemineu. Încă de la intrare se poate observa pe podea mozaicul și parchetul ceramic îmbinat cu bucăți de marmură, iar pentru tavan s-a optat pentru lemn natural cu paneluri de stejar. Ferestrele largi care separă bucătăria de local sunt o dovadă a faptului că nu se ascunde nimic față de clienții noștri. Orice client doritor să treacă pragul, poate observa lesne modul curat și profesionist în care se lucrează în bucătărie. În același timp, este o plăcere să vezi cum o echipă se coordonează atât de armonios.
Istoria CHIOS este strâns legată de cea a Parcului Mare din inima Clujului său, după cum a fost denumit după 1989, Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Acesta este unul din primele parcuri orășenești din Europa Centrală, având o vechime de peste 180 de ani. Parcul este unul dintre principalele spații verzi din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, reprezentând un loc ideal pentru relaxare și refugiu din aglomerația și agitația orașului.
Clădirile din parc au fost construite la sfârșitul secolului, în anul 1897, după proiectul arhitectului clujean Pákey Lajos. Acesta a proiectat Pavilionul de Patinaj, în prezent CHIOS Social Lounge, Chioșcul (sau Cazinoul) și Fântâna Arteziană din spatele Chioșcului (spre Pavilionul de Patinaj). Întreg ansamblul este construit în stil eclectic, stil care reprezenta un trend spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, perioadă în care s-a realizat o mare parte din arhitectura Clujului. Ansamblul este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.
„CHIOS – Together as One – își propune să aducă oamenii împreună, pentru o comunitate unită și solitară și o identitate autentică a orașului Cluj-Napoca”, afirmă Diana Ilea.