S-au pus în vânzare biletele pentru meciul de tenis dintre România–Germania, 16-17 aprilie 2016, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Federația Română de Tenis a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru meciul dintre România – Germania, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale a FED CUP by BNP Paribas. Acestea sunt disponibile, începând de astăzi, de la ora 13:00, pe site-ul www.eventim.ro și în rețeaua Eventim, inclusiv casieria Eventim din Iulius Mall Cluj.

fed cup tenis sala polivalenta cluj

Preţul unui bilet este de 90 de lei/zi, iar pentru acest meci nu sunt disponibile abonamente.

Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Germania va avea loc în perioada 16-17 aprilie 2016, pe zgură, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (16 aprilie), urmând ca duminică (17 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și, dacă mai este necesar, meciul de dublu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.