Astăzi, s-au afişat rezultatele admiterii la Şcoala de Poliţie Cluj. Pentru anul 2012-2013 au fost puse la dispoziţia absolvenţilor de liceu 50 de locuri, dintre care, doar opt sunt ocupate de clujeni.
Anul acesta s-au înscris la Şcoala de Poliţie Cluj un număr de 207 candidaţi. Dintre aceştia doar 153 au reuşit să treacă probele fizice eliminatorii şi verificarea medicală. Cei din urmă au susţinut în cursul zilei de ieri ultimele probe pentru a fi admişi, şi anume proba scrisă la limba şi literatura română şi un test dintr-o limbă străină.
Tinerii care au fost admişi provin din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Arad, Alba, Gorj, Maramureş, Timiş, Bucureşti, Caraş-Severin, Dolj, Hunedoara, Satu Mare, Sibiu şi Vâlcea.