Se deschid restaurantele și sălile de jocuri în Turda la o capacitate de 30%

Municipiul Turda scapă de scenariul roșu după ce rata de incidență a scăzut sub 3 la mie, iar restricțiile impuse vor fi reduse. Astfel, restaurantele vor putea funcționa la o capacitate de 30%.

Oraşul Turda a ieşit de luni din scenariul roşu, ca urmare a scăderii incidenţei sub 3 la mia de locuitori.

Decizia a fost luată de CJSU Cluj şi este valabilă de luni, de la ora 00.00.

Potrivit Primăriei Turda, va fi permisă organizarea de spectacole sau concerte cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, va fi permisă deschiderea restaurantelor şi cafenelelor, în interior, însă la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor obligaţiilor stabilite, dar şi funcţionarea, până la 30% din capacitate, a sălilor de jocuri de noroc.

Primăria Turda anunţă că nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.

„Noua situaţie nu trebuie să ne faca să uităm de respectarea măsurilor, ci trebuie să continuăm să fim responsabili şi să respectăm toate măsurile de prevenire pentru ca în viitor să nu mai ajungem în scenariul roşu”, au transmis reprezentanţii Primăriei Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.