Se pregătește un maraton de vaccinare împotriva COVID pentru adolescenţi. Centrele vor funcționa non-stop

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că în perioada 31 mai – 1 iunie, se va desfăşura un maraton de vaccinare anti-COVID dedicat adolescenţilor între 16 şi 18 ani în toate centrele organizate la nivel naţional.

În perioada 31 mai – 1 iunie va fi un maraton de vaccinare dedicat adolescenţilor între 16 şi 18 ani în toate centrele de vaccinare organizate la nivel naţional, în centrele fixe, dar şi în alte evenimente de tip maraton de vaccinare care se organizează în complementaritatea centrelor deja funcţionale. Tinerii, adolescenţii între 16 şi 18 ani vin, evident, însoţiţi de părinţi sau tutorele legal, se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru şi nu doar după 14.00 şi vor beneficia de acest proces”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, conform Agerpres.

El a adăugat că, de asemenea, vor fi la nivelul fiecărui judeţ unul sau mai multe centre, în funcţie de resursa umană, care vor avea activitate timp de 24 de ore şi care vor permite vaccinarea şi după ora 20.00.

„Din acest punct de vedere vor fi aprovizionate cu un număr suficient de doze, astfel încât să asigurăm vaccinarea tuturor celor care se adresează şi în felul acesta vrem să marcăm această Zi internaţională a copiilor cu un mic gest, dacă vreţi, care arată interesul pentru tineri, interesul pentru siguranţa noastră, a tuturor, şi pentru semnalul de încredere pe care noi dorim ca tinerii să-l dea în întreaga societate, având în vedere că reprezintă viitorul şi motorul societăţii, în general”, a precizat Gheorghiţă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.