Sute de sportivi se vor întrece la Cluj în ultimul eveniment competițional de karate al anului

karatePeste 600 de karateka din 12 țări vor participa la un ultimul mare spectacol competițional din acest an, care se va desfășura pe parcursul a două zile, sâmbătă 14 decembrie și duminică 15 decembrie, la Cluj-Napoca, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, între orele 9:00 şi 17:00.

„Cupa Campionilor Europeni — ediția a IV-a” este organizată de Federația Română de Karate WKC, alături de CS Politehnica Cluj-Napoca.

Evenimentul se dorește a fi o încununare a rezultatelor obținute de federație pe plan internațional în 2013, printre care se numără primul loc la Campionatul Mondial de Karate WUKF — Seniori de la București, unde au fost sportivi din 31 de țări, și primul loc pe națiuni la Campionatul European de Karate WUKF de la Sheffield, unde au fost 24 de țări participante.

Printre oficialitățile prezente se numără Octavian Budică, consilierul specializat în domeniul karate al secretarului de stat Carmen Tocală, din Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), președintele Consiliului Județean, Horea Uioreanu, și Puiu Gârba, inspector în cadrul MTS.

„Acest an a reprezentat pentru karate-ul românesc un an de cotitură, în care s-a dorit o unificare, dar deși conducătorii marilor federații de karate din România au ajuns la o înțelegere preliminară, până în momentul actual nu s-a realizat nimic concret. Cu toate acestea FRK WKC continuă să meargă pe drumul început în urmă cu mai bine de 15 ani, pe care sportivii și cluburile membre ale acestei federații nu au precupețit niciun efort pentru promovarea imaginii României în lume, aducând glorie țării, ridicând tricolorul românesc pe prima treaptă a podiumului”, a declarat Constantin Andrei, președintele Departamentului mass-media din FRK WKC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.