Asociația Produs de Cluj împreună cu OTIMMC Cluj-Napoca organizează la Polus Center prima ediție a Târgului Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri.
Evenimentul va avea loc în perioada 4-8 noiembrie și va cuprinde o expoziție de produse tradiționale și meșteșugărești, dar și programe artistice de folclor.
Zilnic, între orele 10:00 – 22:00 va avea loc un târg de produse tradiționale meșteșugărești și programe folclorice susținute de interpreții populari Sava Negrean Brudașcu, Valeria și Traian Ilea, Marius Ciprian Pop și mulți alții.