Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va participa, vineri, la Bruxelles, la cea de-a treia ediţie a Summit-ului european pentru incluziunea romilor, care îşi propune să sublinieze dimensiunea locală a procesului de integrare a minorităţii şi implicarea CE în soluţionarea acestei probleme.
„Principalul obiectiv al Summit-ului este să sublinieze dimensiunea locală a procesului de integrare a minorităţii roma şi, de asemenea, Summit-ul ne dă ocazia de a sublinia implicarea Comisiei Europene, în ultimii ani, în soluţionarea problemei acestei minorităţi şi evoluţiile viitoare, din punctul de vedere al Comisiei”, a spus preşedintele României, citat de Mediafax.
Traian Băsescu a mai arătat că în cadrul evenimentului vor fi abordate câteva teme, prima fiind legată de politici de incluziune pentru romi, la nivel local, a doua tematică, legată de modalităţile prin care finanţarea Uniunii Europene, prin Comisia Europeană, poate ajunge la administraţiile locale şi la cele regionale, iar cea de-a treia priveşte în primul rând ţările candidate, în special cele din Balcanii de Vest, şi se referă la integrarea romilor în statele candidate.