Trei dintre românii diagnosticaţi cu coronavirus s-au vindecat

Trei din cele şase persoane diagnosticate cu virusul Covid-19 în România au fost declarate vindecate, a anunţat, joi, Grupul de comunicare strategică. Este vorba de bărbatul din Gorj, de o femeie de 38 de ani şi de un bărbat de 48 de ani, ambii internaţi la Timişoara, scrie MEDIAFAX.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), cei trei au fost declaraţi vindecaţi după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ. „Cele două persoane, declarate vindecate la Timişoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor”, a anunţat GCS

În România mai sunt internaţi trei pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecţioase din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi. Starea de sănătate a acestora este stabilă, iar evoluţia lor este monitorizată permanent de personal medical. În ţară se află în carantină 35 persoane, pentru alți 11.731 de oameni fiind dispusă măsura autoizolării la domiciliu.

GCS a mai anunţat că până joi au fost prelevate şi analizate 657 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate sau de la persoanele care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu acest virus. Dintre acestea, 651 au ieşit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu acest virus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.