Mai multe efective de jandarmi și polițiști clujeni au vegheat pentru buna desfășurare a UNTOLD. Aceștia au anunțat bilanțul din a doua zi a festivalului.
Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acționat cu ocazia desfăşurării festivalului Untold 2021 au constatat un număr de 14 infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în cea de-a doua zi a festivalului, polițiștii au aplicat un număr de 77 sancțiuni contravenționale, în urma abaterilor înregistrate. Dintre acestea, 65 au fost cauzate de nerespectarea normelor rutiere, în acord cu OUG 195/2002R, 4 pentru încălcarea Legii 61/1991R, iar o altă sancțiune în domeniul transportului în regim de taxi și în regim de închiriere.
Polițiștii din cadrul inspectoratului au constatat 5 infracțiuni prevăzute de Legea 194/2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare.și 3 infracțiuni de furt sau furt calificat.
De asemenea, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au constatat 4 infracțiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Au fost aplicate 12 amenzi și 6 avertismente privind încălcări constatate pe linia prevenirii situațiilor de urgență și a regulilor referitoare la fumat în locurile publice. Activitățile de verificare și control privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă vor continua și în zilele următoare, astfel încât să se poată înlătura operativ deficiențele pe această linie.
Trei persoane, transportate la spital
În punctele și posturile medicale avansate 147 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD și a paramedicilor pompieri. Majoritatea afecțiunilor au fost ușoare și au fost soluționate pe loc de către personalul medical pe loc. Doar în trei situații a fost necesar transportul la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.