„U” Cluj, învinsă de CSM Râmnicu Vâlcea în ultimele 10 minute

Universitatea Cluj a fost învinsă cu scorul de 2-1, sâmbătă, 10 octombrie, în deplasare, pe terenul formației CSM Râmnicu Vâlcea, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii II-a, seria de vest.

u cluj

„Studenții” au deschis scorul în minutul 27 prin Robert Boboc după ce a recuperat o minge din fața lui Pârvulescu, scăpat singur cu portarul și l-a învins pe acesta cu un șut plasat. Vâlcenii au revenit mai motivați de la cabine și au controlat repriza secundă, reușind să restabilească egalitatea în minutul 80 prin Voinea și să obțină victoria grație golului reușit de Staicu în minutul 89, după un minut de când a intrat pe teren în locul lui Neagoe.

Universitatea ajunge la a doua înfrângere consecutivă, iar etapa viitoare va primi vizita formației FC Brașov, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00.

Echipele de start – Sursa: Liga2.ro

Vâlcea: Fildan – Vasile, Pîrvulescu, I.Stoica (cpt.), Al Ionescu – Iordache, Piscanu – Firţulescu, Neagoe, Luduşan – Staicu

Rezerve: D.Geantă – Cucui, Samson, Voinea, Cl.Ştefan, I.Marian, B.Geantă.

Antrenor: Alexandru Pelici

Universitatea Cluj: Niczuly (cpt.) – Butean, Crişan, Cordoş, Hâmpea – Boboc, Cândea – C.Popescu , Ursu, Greu – Cocină

Rezerve: Ţicrea – Mutu, Molnar, Schieb, Tarcea, P.Popescu, R.Keresztes.

Antrenor: Marius Popescu

Alte rezultate din etapa a VIII-a, Liga 2, seria de vest

FCM Baia Mare – Unirea Târlungeni 1-0
Caransebeș – UTA Bătrâna Doamnă 0-2
FC Bihor – Șoimii Pâncota 1-0
FC Brașov – Gaz Metan Mediaș 2-0
Metalul Reșita – Chindia Târgoviște 0-1
Olimpia Satu Mare CS Mioveni 0-1

Clasamentul Ligii a 2-a după etapa a 8-a

clasament liga 2 etapa 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.