„U” Cluj și-a îndeplinit cel mai important obiectiv: promovarea în Liga a 3-a

Deși era promovată încă din prima manșa a „dublei” din meciul de baraj cu Lăpușul Târgu Lăpuș, când s-a impus cu scorul de 8-0 pe teren propriu, Universitatea Cluj a câștigat lejer și returul disputat în Maramureș, scor 6-0 (1-0) și și-a îndeplinit în mod oficial obiectivul principal, și anume, promovarea în Liga a 3-a.

Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

În fața suporterilor clujeni care au făcut deplasarea la Lăpuș, „studenții” pregătiți de Marius Popescu au deschis scorul prin Rareș Takacs, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări a lui Hîmpea. Lăpușul a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Costenar pentru proteste (’35), iar ultima ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Lemac, care a reluat în plasa laterală.

Cu un om în plus și foarte determinată, Universitatea a început recitalul de goluri după pauză. Hîmpea a majorat avantajul în minutul 52, iar Giurgiu a dus scorul la 3-0, după ce a transformat precis o lovitură de pedeapsă. Scăpat singur spre poarta Lăpușului, Goga a înscris fără probleme și tot el a realizat „dubla”. Budăcan a stabilit scorul final în prelungiri, iar ultimul fluier al arbitrului a declanșat fiesta printre fanii alb-negrilor, câțiva dintre ei reușind să pătrundă pe gazon și să sărbătorească promovarea alături de favoriți.

Un episod aparte, nemaintâlnit pe stadioanele de fotbal, i-a avut în prim-plan pe jucătorii gazdelor, care au fraternizat cu „studenții” și cu Peluza Șepcile Roșii, cântând împreună chiar în fața sectorului ocupat de aceasta.

La un an după revenirea la originile sale de club universitar, „U” Cluj reușește să bifeze un prim obiectiv, promovarea în Liga a III-a.

„A fost un an lung și dificil, dar pe care l-am încheiat așa cum ne-am propus de la început, cu o promovare, meritul fiind al băieților. Am făcut un prim pas și ne dorim să o ținem tot așa de la an la an, până la revenirea în Liga I. Am întâlnit o echipă bună, care a încercat să joace fotbal atât la Cluj, cât și pe teren propriu, iar pentru asta merită felicitată. Ca de fiecare dată, suporterii noștri și-au respectat blazonul, au dovedit că se identifică perfect cu spiritul Universității. Aportul lor a contat enorm pe tot parcursul sezonului și ne bucurăm de fiecare dată să îi avem alături de noi”, a declarat antrenorul lui „U” Cluj, Marius Popescu, pentru site-ul oficial, fcuniversitateacluj.ro.

Caseta tehnică:

LĂPUȘUL TÂRGU LĂPUȘ – „U” CLUJ 0-6 (0-1)

Au marcat: Takacs (15), Hîmpea (52), Giurgiu (58, pen.), Goga (63, 88), Budăcan (90+3)

Eliminat: Costenar (35)

Lăpușul Tg. Lăpuș: Lovasz – Cârtiță, Habeu, Ungur, Nyegray – Burzo, Petrehuș, Cociș, Taraczkozi – Costenar, Satmari

„U” Cluj: Man – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Giurgiu, Fodor (60, Fizeșan)– Takacs, Goga, Hîmpea (75, Chiorean) – Lemac

Stadion: Lăpușul

Teren: bun

Spectatori: 1.500

Echipa va intra în vacanță până la jumătatea lunii iulie, când este programată reunirea lotului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.