„U” Jolidon – Podravka Potrivnica, ora 17:30, în Sala Sporturilor „Horia Demian”

„U” Jolidon încearcă astăzi să obţină prima victorie la debutul în cea mai importantă competiţie inter-cluburi, în cadrul celei de-a treia partide din grupa B a Ligii Campionilor. Handbalistele clujene întâlnesc formaţia HC Podravka Vegeta, campioana Croaţiei, o echipă cu o vastă experienţă în cupele europene.

Croatele au jucate două finale Champions League, dintre care una câştigată în sezonul 1995/1996 şi un trofeu al Cupei Cupelor adjudecat în 2004/2005.

Handbalistele sunt însă încrezătoare că pot produce surpriza obţinând o victorie chiar în faţa propriilor suporterilor, care le-au fost alături până acum în toate meciurile din Champions League şi campionat.

Eu am spus că o să fie greu campionatul şi Liga Campionilor deoarece sunt echipe cu un potenţial puternic şi nu ştiu dacă vom face faţă în modul în care am început, dar speram că fetele să fie mai bine pregătite fizic la meciul de sâmbătă şi vom face tot posibilul să câştigăm”, a declarat Gheorghe Covaciu, potrivit u-cluj.ro.

Jucătoarea Nicoleta Dincă a completat: „Sperăm la o victorie, dar va fi foarte greu. S-a acumulat deja o oboseală suplimentară faţă de ce eram obişnuite. Nu ştiu cât vom mai rezista pe ambele fronturi. Se simte diferenţa faţă de Liga Naţională, dar noi suntem încrezatoare”.

Meciul va avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, de la ora 17:30, a doua partidă consecutivă pe teren propriu în Champions League.

foto Silviu Cristea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.