
Universitatea Cluj a câştigat confruntarea cu Rapid Bucureşti, în Giuleşti, cu scorul de 4-1, şi asteapta o decizie favorabilă a comisiilor abilitate în ceea ce priveşte primirea licenţei pentru sezonul viitor. Janos Szekely a deschis scorul pentru „U” (7), Ciolacu a egalat pentru gazde (12), iar Bogdan Apostu si Apostol Muzac au stabilit scorul primei reprize la 1-3. Dupa pauza, Szekely, care a avut o prestatie excelenta in aceasta partida, a mai inscris o data pentru oaspeti si a adus victoria Clujului (81), contabilizand primele goluri marcate in Liga 1 dupa o pauza de 3 ani.
Ionel Ganea a dovedit ca este un antrenor de perspectiva, reusind sa-i motiveze pe clujeni foarte bine in conditiile date, lucru care s-a reflectat si pe tabela din Giulesti. Scorul ar fi putut fi mult mai mare, dar suturile lui Borza si Tony au izbit bara (77, 90). De cealalta parte, in jocul rapidistilor s-a vazut resemnarea dupa vestea ca nu vor primi licenta pentru sezonul viitor si vor fi nevoiti sa evolueze la matineu.
„Studentii” se salveaza matematic de la retrogradare „pe teren”, iar pentru ultimele doua partide ale acestui sezon competitional vor evolua pe teren propriu, cu Petrolul Ploiesti, meci programat duminica, 25 mai, de la ora 18, iar in ultima etapa vor intalni concitadina CFR, in Gruia.
Echipele de start
Rapid: Drăghia – Voicu, Abrudan, Mardare, Vasile – N. Grigore – Roman, Dică, Al. Coman, Herea – Ciolacu
Rezerve: Mişa, A. Grigore, A. Matei, Ioniţă II, M. Stoica, Dăescu, Ioniţă I
U Cluj: Niculescu – Ciupe, Szilagyi, Raţiu, Mendy – Ad. Popa II, Muzac – Apostu, L. Kovacs, Szekely – Tony
Rezerve: Moldovan, C. Mureşan, Cordoş, Ed. Nicola, Ad. Borza, Takacs, Dedu