Alexandru Velea, elev în clasa a XI-a a Liceului de Informatică „Tiberiu Popovici” din Cluj-Napoca, a câştigat medalia de argint la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, desfăşuraţă în perioada 18-23 iunie, la Jena, Germania, potrivit Ministerului Educaţiei.
Lotul de informatică al României a obţinut patru medalii, dintre care două de aur, una de argint şi una de bronz.
Medaliile de aur au fost obținute de Andrei Heidelbacher, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara, laureat cu aur şi la ediţia de anul trecut, şi Rareş-Darius Buhai, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa.
Medalia de bronz a fost câştigată de Radu Szasz, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „C. Brediceanu” din Lugoj , judeţul Timiş.
Cea de-a XXI-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale au participat 38 de elevi din 10 ţări.