Echipa de volei feminin a Universității Cluj debutează în returul Diviziei A1 de volei feminin sâmbătă, 23 ianuarie, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, în compania formației CS Rapid București.
Elevele pregătite de Dănuț Ciontoș s-au impus în acest sezon competițional deja de trei ori în fața Rapidului, prima dată în turul campionatului și de două ori în Cupa României.
„Este un început de retur în care vrem să realizăm mai multe victorii decât în returul campionatului. Meciul cu Rapidul trebuie să-l abordăm foarte serios, chiar dacă avem trei victorii contra lor, deoarece nici un meci nu seamană cu altul. Așteptăm cât mai mulți suporteri să ne susțină la sală!”, a declarat tehnicianul universitarelor, Dănuț Ciontoș.
Partida dintre Universitatea Cluj și CS Rapid București este programată sâmbătă, 23 ianuarie, cu începere de la ora 13:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Pentru acest meci, antrenorul universitarelor are la dispoziție tot lotul valid și se va putea baza și pe serviciile noii achiziții, centrul Ioana Vodă.
Prețul unui tichet de intrare este de 10 lei, pensionarii și studenții beneficiază de 50 % reducere, iar elevii au accesul gratuit pe baza carnetului de elev.
