Marea finală de dublu a turneului Winners Open WTA250 de la Cluj-Napoca a fost câștigată de perechea ruso-slovenă Natela Dzalamidze – Juvan Kaja, care s-au impus, în două seturi, scor 6-3 / 6-4, în fața perechii egipteano-poloneze, Mayar Sheriff și Piter Katarzyna, într-o oră și 25 de minute de joc.
Egipteanca Mayar Sheriff a plecat cu un dezavantaj fizic după ce în urmă cu câteva ore a înfruntat-o într-un meci epuizant în prima semifinală la simplu pe favorita publicului, Mihaela Buzărnescu.
Totuși, Sheriff – Katarzyna au avut o șansă de a câștiga setul secund, când erau la conducere cu 3-1, dar pe fondul unor greșeli personale și inexactități au pierdut conducerea, iar Juvan și Dzalamidze s-au impus până la final și și-au adjudecat marele trofeu.
La final, a urmat festivitatea de premiere, în care fiecare jucătoare a spus câteva cuvinte în fața publicului.


VIDEO
Mesajul câștigătoarelor finalei de dublu:
Foto © Lucian Nuță
