Din dragoste pentru “U” răsare Pădurea Unor Inimi Românești

Sute de suporteri ai Universității Cluj au muncit cot la cot, duminică, 24 martie, la prima etapă a acțiunii Pădurea unor inimi românești, o acțiune realizată în colaborare cu USAMV Cluj-Napoca și care vine după o idee pe care a avut-o regretatul Radu Țenter, care și-a dorit ca în anul Centenarului clubului să de-a naștere unei păduri în formă de inimă și cu vocala preferată în mijlocul ei.

Camarazii din Peluza “Șepcile roșii” s-au hotărât să transforme această idee în realitate. Pentru Radu.

Terenul se află pe un versant din apropierea ansamblului rezidențial Donath Park și a fost pus la dispoziție de către USAMV Cluj-Napoca, iar un profesor al universității a coordonat acțiunea și a explicat, pas cu pas, cum trebuie realizată plantarea corectă.

Inițiatorii acestui demers vor să planteze până la final 12.000 de puieți de arbori.

“Acest proiect face parte din calendarul evenimentelor prilejuite de Centenarul Universității Cluj. A fost o întâlnire între niște prieteni și regretatul Radu Țenter s-a gândit să planteze o inimă undeva vizibil în Cluj, iar de acolo ideea s-a dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, ei au pus la dispoziție acest teren și s-au ocupat de expertiză și de consultanță, iar o parte dintre studenții universității sunt și ei aici ca voluntari. Proiectul ca și parte simbolică, sentimentală e aceea continuitate a celor 100 de ani de existență a Universității, pădurea la rândul ei înseamnă viață, înseamnă continuitate, ceva ce lași generațiilor următoare. Ne bucurăm pentru că este un proiect dedicat comunității, Universitatea este un club al comunității, astăzi a fost prima etapă, vor mai urma trei duminici consecutive de plantare și dorim să ajungem la 12.000 de arbori plantați”, a declarat suporterul Bogdan Blaga.

“De la început ne-a plăcut acest proiect făcut de fanii Universității Cluj, noi am ajutat cu terenul și consultanță, modul de plantare și locația de unde își pot procura puieți. Studenții silvicultori sunt și ei inima petrecerii, ca să zic așa. Este foarte frumos și pentru natură și e un simbol pentru Cluj, va rămâne ca o amprentă. Noi suntem mândri că pe terenul nostru avem o inimă cu un “U”, mai ales că și noi sărbătorim anul acesta la USAMV 150 de ani”, a declarat prorectorul USAMV, Leon Muntean.

La acțiune a participat și întreaga echipă de baschet U-Banca Transilvania, atât seniorii, cât și juniorii clubului, în frunte cu Mircea Cristescu și antrenorul Mihai Silvășan, alături de sportivi de la alte secții ale clubului, precum și fotbaliștii Cristian Gavra și George Florescu, alături de managerul Ioan Ovidiu Sabău și Cristian Pojar, cu toții și-au adus contribuția, împreună, la acest proiect de suflet al fanilor.

Prezenţa Universităţii Cluj în viaţa comunităţii, de-a lungul celor 100 de ani de existenţă, a fost și este una definitorie și determinantă. Astfel, fanii și-au dorit ca în anul Centenarului să onoreze moştenirea primită, printr-un proiect care să dăinuie pentru încă un secol în inimile generaţiilor viitoare.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociației Inima Ardealului, iar cei care doresc pot face donații în conturile de mai jos, cu menţiunea PĂDURE:

Cont RON: RO79BTRLRONCRT0430462701
Cont EURO: RO29BTRLEURCRT0430462701

Titular cont: Asociaţia Peluza Şepcile Roşii Cluj Napoca
CUI: 39027052

Mai multe fotografii AICI.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top