A început cea de a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania (TiMAF)

Joi, 2 octombrie, începând cu ora 20:00 a avut loc Gala de Deschidere a Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – TiMAF 2014. Evenimentul s-a desfăşurat la Fabrica de Bere Ursus, în prezenţa a numeroşi invitaţi.

DSC_0591

Seara a debutat cu discursul de bun venit adresat invitaţilor de către directorul general al Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania, Bogdan Buta, urmat de reprezentantul Consiliului Judeţean, Kerekes Sandor şi Ovidiu Moldovan din partea Primariei Municipiului Cluj-Napoca. Tot în cadrul recepţiei a fost prezentat şi programul celei de a 4-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania – Gala de Deschidere a festivalului s-a încheiat cu un concert extraordinar oferit de formaţia Zdob şi Zdub.

Festivalul continuă vineri, 3 octombrie, cu concertul susţinut de Foreign Beggars în parcarea stadionului Cluj Arena, cu evenimente culinare, precum şi cu debutul proiectului „Biblioteca TiMAF”. Toţi cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii accesând pagina oficială a festivalului, www.timaf.com.

Cea de a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania are loc în perioada 3 – 19 octombrie 2014 şi cuprinde spectacole cu artişti internaţionali si naţionali, petreceri, competiţii de muzică, dans, fashion, graffiti şi reprezentaţii ale tuturor artelor.Evenimentele vor avea loc în peste 50 de locaţii din oras, cu implicarea a peste 200 de voluntari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.