Back to basics! Demonstrativ inedit între „studenți și studenți”, pe sinteticul de la USAMV

O parte dintre fotbaliștii Universității Cluj au disputat luni, 15 mai, un meci demonstrativ cu studenții de la Universitatea de Științe Agricole si Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, cu ocazia inaugurării noii baze sportive a instituției.

foto © fcuniversitateacluj.ro

Prin această acțiune, clubul își propune să revină în mijlocul studenției clujene și să reînvie tradiția „șepcilor roșii”, aceea de a fi aproape de studenți.

După două reprize a câte 20 de minute, victoria a revenit fotbaliștilor cu scorul de 2-1, golurile noastre fiind înscrise de Irimie şi Chiorean.

La partidă au asistat, din partea clubului, preşedintele Radu Constantea, vicepreşedintele Cosmin Irimieş, managerul Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Marius Popescu, Cristinel Pojar, dar şi rectorul USAMV, Cornel Cătoi, alături de alte cadre didactice.

„Suntem onoraţi că am fost invitaţi, simţim cu adevărat că facem parte din familia Universităţii Cluj şi sper că a fost un eveniment plăcut. Mi-aş dori să repetăm astfel de acţiuni, deoarece ele apropie oamenii, contribuind la dezvoltarea tineretului, atât din punct de vedere sportiv, cât şi educaţional. A contat evenimentul în sine şi mai puţin scorul”, a declarat antrenorul Marius Popescu, la final, pentru site-ul oficial, fcuniversitateacluj.ro.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) completează lista membrilor fondatori ai FC Universitatea Cluj, alături de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” (UMF), Universitatea Tehnică (UTCN), Universitatea de Artă şi Design (UAD), respectiv Academia de Muzică “Gheorghe Dima”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.