Bilantul DNA pe 2016 in mandatul Laurei Codruta Kovesi – Peste 1.270 de inculpați pentru fapte de corupție: 3 miniștri, 6 senatori, 11 deputați, 47 primari, 16 magistrați și 21 directori de companii naționale.

Sefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a susținut în discursul său de la prezentarea bilanțului DNA pe 2016 că eficiența procurorilor a crescut dar că, în același timp, s-au întețit atacurile la adresa instituției pe care o conduce. Procurorul sef a pledat și pentru o stabilitate a cadrului legislativ, atacându-i indirect pe inițiatorii ordonanței de urgență 13, din cauza căreia au ieșit în stradă sute de mii de români.

Șefa DNA a spus că cel mai important aliat a fost reprezentat de cetățenii României, făcând aceeași afirmație ca la prezentarea bilanțului de anul trecut.

„În România multă lume declară că susţine lupta anticorupţie, dar am văzut cu toţii cât de mult contează stabilitatea legislației, cât de repede poate fi anulată munca întregului sistem de justiție, nu doar a procurilor din DNA”, a spus Kovesi la Digi 24. 

„2016 a fost un an dificil, caracterizat prin provocări legislative, atacuri fără precedent la adresa activității și a procurorilor DNA. Cu toate acestea, datele statistice arată o creștere a eficienței activității DNA”, a mai spus șefa DNA.

Kovesi a precizat că au fost trimiși în judecată peste 1.270 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu. Printre aceștia: 3 miniștri, 6 senatori, 11 deputați, 47 primari, 16 magistrați și 21 directori de companii naționale.

„Rezultatele noastre demonstrează că, în lipsa unor măsuri clare de prevenire, corupția în instituțiile publice s-a manifestat prin aceleași acțiuni repetitive. O treime din persoanele trimise în judecată au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante. Prin urmare, investigațiile penale trebuie dublate de măsuri preventive. Dacă celelalte instituții ale statului nu schimbă unele proceduri, nu introduc mecanisme de prevenire și control atunci cetățenii vor fi în continuare afectați de corupție”, a punctat ea.

Prejudiciul din abuzuri în serviciu: 260 de milioane de euro în 2016

Kovesi a mai spus că identificarea fraudei și corupției în achizițiile publice a reprezentat un domeniu prioritar în 2016, fiind vizate achizițiile din infrastructură, servicii IT, sănătate, retrocedări și servicii publice.

În continuare, Laura Codruța Kovesi a arătat că prejudiciul identificat de DNA numai pentru fapte de abuz în serviciu în 2016 este de peste 260 milioane euro.

Despre abuzul în serviciu, șefa DNA a spus că CCR nu a dezincriminat abuzul în serviciu. „Infracțiunea de abuz în serviciu nu a fost declarată neconstituțională așa cum se acreditează acum intens această idee. A fost declarată constituțională în măsura în care prin sintagma în mod defectuos se înțelege cu încălcarea legii. Instanțele de judecată au aplicat această decizie interpretativă, iar, din iunie 2016, au fost 71 de persoane condamnate pentru abuz în serviciu pentru că au încălcat legea. 15 persoane au fost achitate, reținându-se că au încălcat doar hotărâri de guvern, regulamente sau ordine interne”, a subliniat ea.

Procurorul șef al DNA: „Există vulnerabilități majore ale sistemului de achiziții publice. Poate greși cineva un preț de achiziție cu 800%?”

„Atribuirea contractelor sau plățile aferente contractelor este condiționată frecvent de primirea unor sume de bani. Se întocmesc, uneori, caiete de sarcini pentru a favoriza anumite firme. Se fac, uneori, plăți pentru lucrări neefectuate sau statul plătește un preț mai mare pentru unele produse sau servicii. Se achiziționează frecvent produse inutile sau aparatură care nu poate fi instalată și utilizată. Se achiziționează lucrări a căror execuție nu poate fi verificată și cuantificată. Deși pagubele sunt clare, procurorii dovedesc de fiecare dată că nu este vorba de simple greșeli, ci de abuzuri care, cel mai des, maschează o mită sau un folos. Cât timp planificarea achizițiilor nu va fi transparentă, se va folosi bugetul pentru achiziții supraevaluate și plăți pentru lucrări neefectuate. Multe dintre acestea se fac cu încălcarea legislației secundare, ceea ce lasă într-adevăr societatea neapărată în fața unor astfel de practici după decizia Curții Constituționale de anul trecut”, a declarat Kovesi.

Kovesi: În 2016 au fost atacuri fără precedent

„Anul 2016 a fost anul în care atacurile la adresa sistemului judiciar, dar și la adresa DNA, au fost fără precedent. Întregul sistem de justiție s-a confruntat cu atacuri incredibile, pornind de la dezinformări calomnioase până la angajarea unor firme specializate în acțiuni de intimidare. Dar noi suntem magistrați și am răspuns în limitele permise statutului de magistrat, cu instrumentele instituționale pe care le avem. Am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii care și-a îndeplinit rolul constituțional de garant al independenței justiției și a reacționat ferm la atacuri și dezinformări.

Respectăm libertatea de opinie, dar considerăm că nu trebuie neglijat fenomenul informațiilor false care schimbă percepția unor realități și poate afecta grav credibilitatea și încrederea, inclusiv în sistemul de Justiție”, a spus șefa DNA.

Mesajul șefei DNA: Actele unui procuror sunt verificate

Laura Codruța Kovesi și-a încheiat discursul arătând responsabilitățile unui procuror DNA.

„Noi suntem procurori și am depus un jurământ. Acela să respectăm legea. Indiferent dacă suntem lăudați sau criticați. Legea ni se aplică și nouă. Tot ceea ce facem, facem sub controlul CSM și al instanțelor. Un procuror nu falsifică dosare, nu fabrică probe, nu urmărește agende obscure și nici nu face jocuri politice. Mai mult decât atât, alți magistrați, judecătorii, vin și controlează munca procurorilor și măsurile dispuse de aceștia. Astfel de acuzații au fost făcute de cele mai multe ori de inculpații și condamnații din dosarele noastre sau de cei care îi susțin. Presiunile exercitate în spațiul public depășesc limitele unor critici acceptabile într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care ele au venit din partea unor condamnați sau inculpați care dețin sau au deținut funcții importante în stat”, a spus ea.

„Dar cetățenii trebuie să știe că actele unui procuror sunt verificate, aprobate sau respinse de judecători. În cadrul unui proces penal judecă mai mulți judecători. Uneori, între 10 și 15 judecători, chiar de la instanțe diferite. Ei decid în dosarele DNA. Atunci când procurorii au încălcat legea sau etica au ajuns în fața instanței sau au plecat din DNA. Exigențele noastre sunt mari cu noi înșine, iar exigențele noastre se referă la respectarea legii și căutarea adevărului”, a adăugat Kovesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.