CFR Cluj a ratat primul trofeu al sezonului. CSU Craiova a câștigat Supercupa României la penalty-uri

CFR Cluj a ratat primul trofeu pus în joc al sezonului 2021-2022, Supercupa României, la primul joc oficial al tehnicianului Marius Șumudică pe bancă, după ce a pierdut la penalty-uri confruntarea cu CSU Craiova, scor 0-0 (2-4, după pen.).

Aproximativ 4000 de spectatori au luat parte la această partidă de pe Arena Națională, iar partida în sine a fost una extrem de echilibrată și tacticizată.

În debutul primei reprize, Sigurjonsson a trecut pe lângă gol în minutul 13, care a trimis pe lângă poartă, iar Debeljuh a trecut pe lângă gol în minutul 21 după o centrare a lui Deac. Craiova a trecut pe lângă gol prin Marius Constantin, care a trimis puțin pe lângă poartă.

În repriza a doua, CFR Cluj a început să controleze jocul, iar craiovenii nu au reușit să cadreze nicio minge pe spațiul porții până în minutul 83, când Bălașa a trimis peste poartă cu capul.

Dar nici elevii pregătiți de Șumudică, niciun șut nu i-a dat prea multe emoții lui Pigliacelli. Valentin Costache a fost aproape de gol în urma unei lovituri de cap de la 11 metri, pe lângă poartă.

Meciul s-a încheiat 0-0 după 90 de minute în timpul regulamentar, ia soarta partidei a fost decisă la loviturile de departajare, acolo unde oltenii s-au impus cu 4-2.

De la CFR Cluj au ratat Păun și Omrani, iar Costache și Jonathan Rodriguez au înscris.

Echipele de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Bouhenna, Graovac, Camora – Rodriguez, Sigurjonsson – Chipciu, Deac, Petrila – Debeljuh
REZERVE: Bălgrădean, Păun, Omrani, Latovlevici, Costache, Tahiri, Hoban, Gîdea, Cestor
ANTRENOR: Marius Șumudică

CSU Craiova: Pigliacelli – Conte, Constantin, Bălașa, Vătăjelu – Nistor, Mateiu – Cîmpanu, Cicâldău, Ivan – Koljic
REZERVE: Lazar, Screciu, Bic, Vlădoiu, Markovic, Fedele, Gustavo, Găman, Mitran
ANTRENOR: Marinos Ouzounidis

Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)
Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) / A1: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea) și A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.