Cine este și ce avere are Florin Cîțu, noul prim-ministru al României! Școlit în America și fost economic la Banca Europeană de Investiții

Prim-ministrul desemnat Florin Cîțu a mai fost desemnat o dată pentru a forma noul Guvern, dar a renunțat chiar înainte de a primi votul de investitură, scrie MEDIAFAX.

Cîţu este născut pe 1 aprilie 1972 şi este senator PNL din 2016.

Acesta a absolvit în 1996 Grinnell College din SUA, specializarea economie/matematică, şi are un program doctoral completat, fără disertaţie, la Iowa State University.

Premierul desemnat a fost economist şef al ING. Anterior revenirii în România, Cîţu a mai lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (2003 – 2005) şi la Banca Centrală a Noii Zeelande (2001 – 2003).

În perioada 1997 – 2001, a fost lector la Iowa State University, în SUA. Ca limbi străine cunoscute, din CV reiese că vorbeşte engleză, franceză şi italiană.

Conform declaraţiei de avere, el deţine o cotă parte de 1/2 din două terenuri: unul de hectar din comuna Goleşti, sat Tulei, judeţul Vâlcea, iar celălalt, de 75 de hectare, din comuna Voineasa – ambele de la părinţi. În Tulei, el are şi o cotă parte de 1/2 dintr-o clădire de 130 metri pătraţi.

Cîţu mai are un apartament de 130 de metri pătraţi cumpărat prin credit în Sectorul 2 din Capitală.

Premierul desemnat are un cont curent de 492.000 de lei, un credit de 303.000 de euro şi a acordat un împrumut de 30.600 euro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.