Com’ON Cluj-Napoca 2020 în derulare: Zeci de acțiuni organizate de tineri pentru toți clujenii au loc în octombrie și noiembrie

Patinoar pe role, plimbări ghidate prin pădure, acțiuni de informare
despre reciclarea electronicelor, proiecții de film, ateliere de filosofie
pentru copii, sesiuni online de orientare profesională. Sunt doar câteva
exemple din zecile de evenimente, acțiuni și campanii pentru o viață mai bună în comunitate care au fost înscrise de tineri în cadrul procesului participativ Com’ON Cluj-Napoca ‘20 și care sunt în desfășurare în această perioadă.

Inițiativele au început în 25 septembrie, se desfășoară până în
15 noiembrie în oraș sau în mediul online și  sunt adresate clujenilor de
toate vârstele.

„Etapa de implementare a inițiativelor este, poate, cea mai așteptată
parte a Com’ON. E un sentiment tare fain să vezi atât de mulți tineri
implicați și atâtea idei colorate. Rezultatele nu se lasă așteptate –
jumătate dintre inițiative s-au desfășurat deja sau sunt în curs de
desfășurare, iar evenimentele au strâns un număr considerabil de
participanți de toate vârstele care au plecat cu cel puțin un zâmbet și o
experiență nouă.

Situația actuală ne dă și nouă bătăi de cap, sigur, însă cred că suntem tare norocoși să avem o echipă optimistă și grupuri de inițiativă deschise și înțelegătoare. De la găsirea de soluții pentru aspecte specifice până la transpunerea în mediul online a unora dintre inițiative, toți ne implicăm pentru a livra inițiative mișto pentru comunitatea clujeană. Fiindcă asta facem noi la Com’ON Cluj-Napoca ‘20 – we do well together”, a detaliat Larisa Dumitroaea, managerul proiectului Com’ON Cluj-Napoca.

Până acum a avut deja loc o parte din activități: unii tinerii au organizat o
zi în aer liber cu yoga, pictură sau jonglerie, alții au pornit în explorare în

Parcul Cetățuia pentru un workshop în aer liber de fotografie cu
telefonul. S-au desfășurat și acțiuni în cadrul cărora, în diferite parcuri din
Cluj-Napoca, tinerii i-au ghidat pe vârstnici în folosirea telefonului mobil
sau diferitelor aplicații, iar un alt grup a susținut demonstrații de aerobic
pentru trecători.

Cei care au optat pentru online au și ei acțiuni foarte diverse: unii au susținut ateliere de filosofie pentru copii, alții au pus la cale o platformă de sănătate mintală pentru tineri pe teme precum hărțuirea online sau prieteniile sănătoase.

Până la finalul perioadei de implementare, clujenii vor mai putea lua parte la acțiuni de donare de sânge, ateliere online despre provocările adolescenței, dezbateri și competiție de vorbit în public, cursuri de creație și de introducere în bazele desenului și nu numai. Între inițiativele aflate în implementare se numără trei propuse de grupuri cu oportunități reduse și una ai cărei autori sunt tineri cu vârste între 14 și 17 ani. 

47 de inițiative propuse de 29 de grupuri formate din 132 de tineri au
fost, respectiv vor fi puse în practică până în 15 noiembrie 2020, atât în
oraș, cât și online. Vor prinde viață 21 de idei pe teme de sănătate, 38
despre învățare, 25 pe teme de participare și 17 pe teme de activare a
mediului. 

Toate au ca scop o viață mai bună și mai sănătoasă în comunitate, atât
din punct de vedere fizic, cât și psihologic și urmăresc o stare de bine și
împlinire împreună, în rândurile cetățenilor de toate vârstele. 
Aici ( https://comoncluj.ro/initiative ), respectiv aici (https://comoncluj.ro/noutati/rezultate-etapa-vot) puteți citi mai multe
despre inițiativele care sunt sprijinite financiar de către Primăria și
Consiliul Local Cluj-Napoca cu maximum 3.500 de lei/inițiativă și au
fost/vor fi implementate. 

Puteți urmări calendarul inițiativelor aici (https://comoncluj.ro/evenimente) sau pe pagina noastră de Facebook.

Inițiativele înscrise la Com’ON Cluj-Napoca ‘20 au fost propuse de 191 de
tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani. Media de vârstă a celor care și-au
înscris ideile la Com’ON Cluj-Napoca ‘20 este de 22 ani.

După ce ideile înscrise au fost verificate din punct de vedere tehnic, ele au fost promovate în întreaga comunitate clujeană, iar cei interesați au intrat pe www.comoncluj.ro  unde și-au ales favoritele. S-au înregistrat
aproximativ 3.000 de voturi de la peste 1500 de clujeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.