CRONICĂ: Egalul nimănui. Universitatea şi Oţelul şi-au împărţit punctele, scor 1-1!

Universitatea Cluj a obţinut, vineri seara, un punct pe teren propriu împotriva formaţiei Oţelul Galaţi, scor 1-1, într-o partidă care a contat pentru etapa a XIII-a a Ligii I. Marcatorii partidei au fost Cleiton pentru „şepcile roşii” în primul minut al partidei şi Paraschiv în minutul 32, primul autor al unei ratări monumentale în prelungirile meciului.

În ciuda temperaturilor mici din termometre la ora partidei, circa 2000 de spectatori au asistat în tribunele stadionului Cluj Arena la meciul pe care „şepcile roşii” l-au disputat împotriva unei alte echipe care se luptă să scape de emoţiile retrogradării, Oţelul Galaţi. Şi au avut ce vedea, căci partida a fost una deschisă, cu ocazii de ambele părţi, mai puţine însă în repriza secundă. Primul gol a venit când spectatorii întârziaţi îşi căutau locul în arenă, în primul minut de joc; Paulinho l-a servit excelent pe Cleiton cu o pasă filtrantă, acesta din urmă ia pe cont propriu acţiunea şi se năpusteşte cu mingea la picior în careul oaspeţilor, de unde o plasează în aţe. 1 – 0 şi atmosfera s-a mai încălzit niţel în debutul partidei, iar zâmbetul parcă le-a revenit pe feţele fanilor.

Universitatea a început în forţă prima repriză, dar a cedat teren spre finalul ei. Cel mai periculos om al oaspeţilor a fost Laurenţiu Iorga, care i-a dat cele mai mari emoţii lui Dragoş Balauru în primul mitan cu o serie de şuturi periculoase. Oţelul a restabilit egalitatea în urma unei gafe de poziţionare a defensivei Universităţii, iar Gabriel Paraschiv a înscris golul de 1-1, la capătul unei acţiuni la care a mai contribuit şi Stromajer.

Cele două formaţii s-au anulat reciproc în repriza secundă şi au lipsit ocaziile clare de gol, doar atacuri timide de ambele părţi, fără ca cei doi portari să aibă mult de furcă. Partida în sine a fost una echilibrată, ca între două formaţii angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării. Cleiton şi-a trecut în cont o ratare monumentală chiar în minutele de prelungire ale partidei, la ultima fază de joc, când nu a reuşit să-l învingă pe Brăneţ dintr-o situaţie de unu contra unu.

„Am o satisfacție că puteam mai mult, dar așa a fost să fie. Ne mulțumim și cu un punct având în vedere situația din jurul nostru. Am avut momente psihologice de partea noastră, dar au avut și ei momentele lor. Să nu uităm că sunt foști campioni, jucători experimentați. Am avut o fază simplă și normală și trebuia să înscriem. În momentele de mare presiune, cum este de exemplu finalul de meci, trebuie o execuție mai simplă. A fost gândirea lui Cleiton, dar merita să înscrie, pentru că a avut o evoluție foarte bună, începută chiar din meciul cu Vaslui. Din punctul meu de vedere, dacă eram la nivelul de la Vaslui, nu aveam probleme în această partidă. Având în vedere prin ce a trecut echipa, sunt niște puncte meritate, muncite, meritul e al băieților. Până acum pot să spun că suntem în grafic”, a declarat Marius Popescu.

“U” CLUJ: D. Balauru – V. Lupu, Erico da Silva, Z. Szilagyi, R. Ciupe – B. Pătraşcu, V. Gheorghe, Paulinho, Alex Dos Santos – O. Drăghici, Cleiton

Rezerve: Boşneag, Nicola, Krumov, Năstăsie, Cucui, Paraskevas Cristou, Alex Da Silva

Antrenor: Marius Popescu

OŢELUL Galaţi: Brăneţ – Cîrjă, Iorga, Sîrghi, Sipovic, Cucu, Stromajer, G. Giurgiu (CPT), Paraschiv, Neagu, Magalhaes

Rezerve: Tadas, Băjenaru, Filip, Viglianti, Perendija, Chipirliu, Z. Ljubinkovic

Antrenor: Viorel Tănase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.