După patru ani, Turnul Pompierilor a fost redeschis publicului și e pregătit să primească turiști. Va fi un obiectiv important al Clujului

Un obiectiv turistic important al municipiului Cluj-Napoca, Turnul Pompierilor, a fost redeschis luni, 20 martie, oficial, pentru publicul larg, după ce lucrările de modernizare au început în urmă cu patru ani.

Supranumit și „Turnul celor 3 vârste”, acest obiectiv a fost redat clujenilor într-o formă consolidată și modernă, iar proiectul de modernizare a fost finanțat cu fonduri europene.

Accesul va fi gratuit.

PROGRAM DE VIZITARE

Programul de vizitare este zilnic între orele 10:00-18:00, în perioada sezonului cald, iar în perioada cu temperaturi scăzute programul va funcționa între orele 09:00-17:00.

Proiectul câștigător pentru reabilitarea monumentului istoric a fost selectat în urma concursului internațional de soluții „Turnul celor trei vârste” organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.

La nivel local, Turnul Pompierilor devine cel de-al șaselea obiectiv al Centrului de Cultură Urbană al Primăriei Cluj-Napoca, alături de Clădirea Casino din Parcul Central, Turnul Croitorilor, Centrul pentru Tineret și cinematografele Dacia și Mărăști. Turnul Pompierilor poate fi vizitat zilnic, inclusiv în weekenduri între orele 09:00-17:00.

Traseul de vizitare este gândit să se realizeze prin intermediul unui ascensor de persoane, care accesează partea superioară a turnului, de unde se poate coborî la nivelele inferioare prin intermediul scării interioare, parcurgându-se în acest fel etapele istorice ale turnului.

Scara interioară a turnului dispune de un spațiu expozițional care poate găzdui mici expoziții de artă (în casete special amenajate) sau de artă digitală (video-proiecție). Astfel, artiștii, asociațiile de artiști plastici sau instituțiile culturale vor putea propune – prin parteneriate sau convenții de colaborare – idei de expoziții și manifestări artistice, prin intermediul funcționarului public Antonia.

În cadrul monumentului istoric sunt acum etalate expoziții remarcabile:

– Expoziția „Turnul Croitorilor, Turnul celor trei vârste”, organizată de Departamentul de grafică al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca (fotografii și gravuri de arhivă, planșe cu procesul de reabilitare)

– Expoziția cu obiecte vechi specifice activității de stingere a incendiilor din colecția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (ISU Cluj)

– Expoziția digitală cu fotografii de arhivă care îi prezintă pe salvatorii clujeni de-a lungul timpului, realizată cu sprijinul ISU Cluj.

Lucrările de modernizare la Turnul Pompierilor au început în 2017, iar în 2023 a fost dat spre folosință.

De asemenea, cu ocazia deschiderii Turnului, pe strada Tipografiei au fost amplasate două hipo-pompe de mari dimensiuni (instalații de stingere a incendiilor) cu o vechime de aproximativ un secol.

Proiectul „Revitalizarea Turnului Pompierilor” a fost finanțat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la suma de 11.108.771,11 lei cu TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.