Ecran gigant pentru mega-concertul FORZA ZU de pe Cluj Arena! FOTO

Desfăşurare de forţe impresionantă pentru organizarea concertului FORZA ZU de pe Cluj Arena, care va avea loc în această după-masă, cu începere de la ora 17:00.

Cei mai în vogă artişti din showbiz-ul românesc vor urca pe scena gigantică amplasată pe Cluj Arena, iar organizatorii se aşteaptă la un număr foarte mare de oameni.

B.U.G. Mafia, Smiley, Alex Velea, Antonia, Elena Gheorghe, Horia Brenciu, Nicole Cherry, Andra, Raluka & DJ Sava, What’s Up, Cabron, Lora, Delia, Voltaj, Deepcentral, Andreea Banica, Shift & Marius Moga, Red Blonde, Sore, CRBL, Adda, Vama, Holograf, Anda Adam, Skizzo Skills, Speak, Mandinga, Maxim, Alina Eremia si Connect-R.

De „warmp-up” se vor ocupa doi DJi locali: MC Adi Mihaila „The Hitman” si DJ Energy K, iar evenimentul va fi prezentat de Mihai Morar si Daniel Buzdugan, oamenii care dau trezirea Romaniei in fiecare dimineata din studioul lor de la Radio ZU.

Intrarea la eveniment este permisa publicului de toate varstele incepand cu ora 15:00. Copiii sub 14 ani trebuie sa fie insotiti de un adult. Intrarea este libera in limita locurilor disponibile pe stadion la tribunele 1 si 2, peluze si pe gazon. Se pot folosi cele 7 intrari rezervate publicului din Aleea Stadionului si Splaiul Indepentei. Accesul cu aparate foto si camere video este permis. Nu este permis accesul cu umbrele (se recomanda folosirea pelerinelor de ploaie daca este nevoie) si recipiente cu ambalaj dur (sticle, parfumuri, termosuri, recipiente metalice, etc.).

Evenimentul va fi transmis in direct de la ora 17:00 pe Radio ZU si pagina de Facebook Radio ZU, iar de la ora 19:00 si pe ZU TV.

Gazonul stadionului va fi acoperit cu o prelată specială pentru a-l proteja, iar publicul va avea la dispoziţie standuri amenajate cu băuturi răcoritoare în mai multe puncte din stadion.

FORZA ZU 2014 impune restricţii de circulaţie începând cu ora 14:00. Astfel, vor închise străzile următoare:

– Splaiul Independenţei, între podurile Garibaldi şi Napoca, cu excepţia tramvaiului;

– G. Coşbuc, între Splaiul Independenţei şi C.I. Hossu;

– Aleea Stadion şi Uzinei Electrice, la intersecţia cu strada Ilie Măcelaru.

Devieri ale liniilor de transport în comun

De asemenea, ca urmare a restricţiilor de circulatie impuse cu ocazia organizării acestui concert, Compania de Transport Public face un apel publicului călător să aibă în vedere devieri de la traseul de bază al liniilor de transport care tranzitează această zonă, după cum urmează:

Linia 30 – Dus: P-ţa 14 Iulie – Garibaldi – 1 Decembrie 1918 – Pod Napoca – Splaiul Independentei – G. Bariţiu – P-ţa M. Viteazul – Cuza Vodă – 21 Decembrie 1989;

Staţii: P-ţa 14 Iulie – Parcul Central (Opera Maghiară) – P-ţa M. Viteazu (L28) – Regionala CFR;

Întors: 21 Decembrie 1989 – Memorandumului – G. Coşbuc – Cardinal I. Hossu – Spl. Independenţei – Pod Napoca – 1 Decembrie 1918 – Garibaldi – 14 Iulie;

Staţii: Regionala CFR – Memorandumului – Spitalul de Copii – M. Eminescu – Opera Maghiară – P-ţa 14 Iulie.

În cazul în care traficul general auto nu este permis nici pe strada Cardinal I. Hossu, traseul liniei 30 va fi deviat, la întoarcere pe următoarea rută: 21 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand – G. Bariţiu – Splaiul Independenţei – Pod Napoca – 1 Decembrie 1918- Garibaldi – P-ţa 14 Iulie;

Staţii: Regionala CFR – Magazinul Sora – Opera Maghiară – P-ţa 14 Iulie.

De asemenea, în cazul închiderii străzii Cardinal I. Hossu, linia 29 va avea următorul traseu:

Linia 29 – Dus: Calea Mănăştur – Calea Moţilor – Memorandumului – Regele Ferdinand – P-ţa M. Viteazu.

Staţiile vor fi comune cu ale celorlalte linii de pe acest traseu (se suspendă staţiile de pe strada Cardinal Iuliu Hossu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.