Elicopterul SMURD a intervenit în comuna clujeană Viștea pentru a salva doi bărbați surprinși de un mal de pământ

Un incident mai puțin fericit a avut loc în comuna clujeană Viștea, la care s-a cerut intervenția elicopterului SMURD pentru salvarea a doi bărbați care au fost surprinși de un mal de pământ.

„Două autospeciale cu modul de descarcerare şi echipamente pentru salvări din medii ostile vieţii, două echipaje SMURD şi un elicopter SMURD au intervenit în această dimineaţă în urma unui apel care anunţa faptul că două persoane au fost surprinse de un mal de pământ în localitatea Viştea.

Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 8,20, iar la faţa locului s-a constatat că doi bărbaţi căzuseră împreună cu malul de pământ surpat în şanţul realizat pentru lucrări la reţeaua de canalizare, ce avea o adâncime de circa 2 metri.

Aceştia erau în stare de conştienţă şi cooperanţi, fiind ieşiţi din şanţ înainte de sosirea salvatorilor, nefiind acoperiţi de malul de pământ după surparea acestuia”, a transmis ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.