Grădiniță din Iris, modernizată la standarde europene

Primăria Cluj-Napoca a alocat bani din bugetul local pentru a transforma grădinița „Floare de Iris” de pe strada Oașului într-o grădiniță la standarde europene, care să ofere facilități speciale pentru persoanele cu dizabilități și condiții speciale pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor.

„Calitatea procesului educațional reprezintă cea mai sigură investiție pentru viitorul copiilor noștri. Educația timpurie și cea incluzivă și asigurarea unui proces educațional de calitate reprezintă o prioritate pentru municipalitatea clujeană”, transmit reprezentanții locali.

Investiția presupune modernizarea și extinderea corpurilor de clădire pentru a crește capacitatea grădiniței la 400 de locuri, dotarea și echiparea acesteia cu infrastructura necesară pentru învățământul preșcolar.

Valoarea investiției se ridică la 1,9 milioane euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.