Handbalistele au încheiat turul în Liga Florilor cu o înfrângere în faţa Romanului

După două victorii consecutive în Liga Florilor pentru echipa de handbal feminin a Universităţii Cluj nu a fost să fie să vină şi a treia. Handbalistele pregătite de Adrian Bondar au cedat duminică, 21 ianuarie, pe teren propriu, în faţa formaţiei CSM Roman, scor 25-30 (10-10), şi au încheiat turul de campionat cu 11 puncte şi pe prima poziţie retrogradabilă (11).

Meciul din Sala Sporturilor „Horia Demian” s-a jucat sub semnul echilibrului, nici una dintre echipe nu a reuşit să se desprindă pe tabelă decisiv, fiind o luptă de care-pe-care, iar scorul după prima jumătate de oră a fost egal, 10-10.

În partea secundă, oaspetele au revenit în joc şi au preluat conducerea pe tabelă şi în joc, ducând avantajul la 4-5 puncte. Senocico et Co. au alergat, în zadar, după egalare şi au încercat să întoarcă rezultatul, dar handbalistele din Roman nu le-au dat nicio şansă.

Astfel, în urma acestei înfrângeri, emoţiile retrogradării pentru Universitate Cluj sunt departe de a se fi risipit, iar returul de campionat va fi unul de foc în care principalul obiectiv rămâne evitarea căderii în divizia secundă.

Cea mai bună marcatoare din tabăra lui „U” Cluj a fost extrema Cristina Boian, cu 7 reuşite, urmată de Diana Puiu (6), Ani-Senocico (5), Chintoan (3), Vălean (2) şi Petruş (2).

Următorul meci oficial pentru handbalistele Universităţii va avea loc tot pe teren propriu, cu CS Măgura Cisnădie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.