Haos pe Aeroportul Internațional Cluj. 1800 de muncitori sezonieri așteaptă pe aeroportul clujean să plece la muncă în Germania cu 12 curse private, în plină pandemie de coronavirus

Aproximativ 1800 de români au așteptat astăzi, la grămadă, în parcarea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca pentru a pleca la muncă în Germania.

Un operator privat a închiriat 12 chartere private pentru deplasarea românilor în Germania, care vor munci în domeniul agriculturii.

Nu s-au respectat măsurile de distanțare socială, iar oamenii s-au înghesuit la intrarea în incinta aeroportului și la check-in.

Jandarmii și polițiștii au intervenit.

„Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13.00 la 21.00 aproximativ. Intră controlat în aerogară, problema e în exterior. Am trimis jandarmi și forte ale poliției pentru a-i dispersa. Organizarea aparține unui operator privat care va fi anchetat pentru modul în care a gestionat acest lucru. Încercăm să luăm măsurile care se pot lua în acest moment”, a declarat prefectul Mircea Abrudean despre situația din parcarea aeroportului clujean.

Prefectul Clujului a dat asigurări că în interirorul aerogării sunt respectate cu strictețe toate măsurile de prevenție stabilite prin lege pentru limitarea răspândirii COVID-19. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.